blog-post-img-2117

Doodle Magic Board la Skanska offices în clădirea Nordic Light, Budapesta

Avem o veste de împărtășit cu voi. Panoul nostru interactiv a emigrat în Ungaria, sătul de atâta abuz din partea noastră.

A spus că își ia o binemeritată vacanță și se relochează în noua clădire de birouri Nordic Light din Budapesta. Cei de la Skanska s-au îndrăgostit de propria creație, întocmai ca Pygmalion, și au decis să își mute birourile acolo, alături de nume ca Mercedes-Benz, Sony, BASF, Harman, Schneider Electric, Monsanto etc.

Îi înțelegem. Pare o poezie să îți desfășori activitatea între asemenea pereți și chiar o plăcere să rămâi peste program.

Doodle Magic Board-ul comandat de ei își propune să treacă în revistă cele mai reprezentative și inedite proiecte imobiliare ale lor, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de prezență pe piața din Ungaria.

Skanska este una dintre cele mai mari companii de construcții și dezvoltare imobiliară din lume.
Își propune să creeze soluții durabile, cu scopul de a livra proiecte verzi, de calitate, concentrându-se pe siguranță și etică, oferind în același timp soluții competitive.

Nordic Light office building a câștigat deja 3 premii, printre care și premiul Green Property Project of the Year la Gala Office of the Year 2016.

 “Suntem recunoscători pentru acest premiu. Misiunea noastră este nu numai să dezvoltăm clădiri de birouri, ci să facem asta într-un mod ecologic, cu un angajament serios față de eficiența energetică și prin soluții inovatoare. Avem echipe dedicate, specializate în domeniul sustenabilității, implicate într-un proces continuu de cercetare și dezvoltare, menit să găsească soluții care să răspundă exigențelor viitorului, aplicabile în proiectele noastre”, spunea în martie anul acesta Marcin Łapiński (Managing Director al Skanska Property Hungary & Romania).

 

“Doodle Magic Board se aliniază perfect acestui set de principii, îmbinând naturalețea lemnului și a stilului doodle (caracterizat prin linii simple, menite să sintetizeze noțiuni complexe), cu tehnologia proiecției interactive. Alăturarea celor două contraste creează acel efect surprinzător, ludic, tactil, de umanizare a tehnologiei și aduce cu ea o experiență de brand care apropie, descrețește frunți și așează zâmbete pe buze. În același timp, este prima data când oferim spre achiziție un astfel de sistem.” Lavinia Petrariu (Marketing Manager OnScreen).

 

Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de prezență pe piața din Ungaria, cei de la Skanska au dorit ca panoul interactiv să surprindă, într-un mod prietenos și high-end, potrivit identității lor, cele mai reprezentative și inedite proiecte imobiliare dezvoltate de ei, din 1987 și până în prezent.

Iată un preview al panoului interactiv creat special pentru Skanska.

Așadar, l-am lăsat pe Doodle Magic Board pe mâini bune. Mai mult, astăzi va participa la prima lui petrecere, în clădirea cu aspect de aurora boreală.
Distracție plăcută, magicule, o să te mai vizităm! :)

Lavinia Petrariu 21 posts

Magic Wand Handler @ OnScreen
În cei 13 ani de Marketing, mereu am explorat, cu plăcere şi aviditate, domenii conexe: comunicare, branding, grafică, ilustraţie, copywriting şi chiar un pic de webdesign.
De 5 ani am făcut trecerea către antreprenoriat. Caut în permanență să mă regăsesc în ceea ce fac și visez să influențez lumea prin frumos și simplificare.

No Comments

There are no comments in this article, be the first to comment!

Leave a Reply

*

* Comments first need to be approved to show in this post.